Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Slatina, s-a ales cu dosar penal pentru patru infracțiuni și cu o amendă de 2.000 de lei după ce a provocat un scandal monstru, în timp  ce trebuie să fie în autoizolare.

Duminică, în jurul orei 18.20, polițiștii de la Secția Rurală Mălini au fost solicitați prin 112 de un bărbat care a povestit că a fost bătut de fiul său.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că bărbatul în vârstă de 60 de ani nu avea leziuni care să necesite prezența unei ambulanțe. Acesta a relatat că a fost prins cu mâinile de piept de fiul său, în vârstă de 20 de ani, și a fost trântit la pământ. Fiul de 20 de ani plecase prin vecini, iar în scurt timp prezența oamenilor legii a fost solicitată și de un bărbat de 78 de ani, din satul Găinești, comuna Slatina, care a anunțat că același tânăr a pătruns în curtea casei sale și l-a agresat.

Tânărul de 20 de ani era sub influența băuturilor alcoolice și foarte agitat. Când polițiștii erau deja la fața locului, tânărul a spart ochiuri de geam de la ușa locuinței tatălui său.

Polițiștii au constatat că tânărul în vârstă de 20 de ani avea impusă măsura carantinării, chiar din ziua de 9 mai.    

Polițiștii i-au aplicat o amendă de 2.000 de lei și au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familia, distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Tânărul a fost ridicat de polițiști pentru a fi audiat și a se lua măsurile legale care se impun.