Mașina unei femei, parcată în mijlocul străzii Grigore Ureche, din municipiul Suceava, a fost ridicată, marți, de Poliția Locală. Șeful Poliției Locale, Ovidiu Doroftei, a declarat că în baza legislației rutiere proprietara va fi amendată cu 4-5 puncte amendă, 3 puncte penalizare și va trebui să achite suma de 200 de lei taxa de ridicare a mașinii. Un punct amendă este 145 de lei.
Pentru a-și recupera autoturismul femeia trebuie să achite cei 200 de lei, pentru care va primi un bon de casă, apoi să meargă împreună cu un polițist local la centrul unde este depozitată mașina, aflat în zona fostei stații de tratare a apei, spre Mitoc. „Sper ca acest moment să fie un exemplu pentru foarte mulți conducători auto, să evite să ajungă în situații similare”, a afirmat Ovidiu Doroftei.
La rândul său, viceprimarul Lucian Harșovschi a postat un mesaj ironic pe pagina sa de Facebook, referitor la ceea ce s-a întâmplat: „Primăria îi <ajută> pe cei care lasă mașinile parcate necorespunzător! Ce s-ar fi întâmplat dacă cineva, din neatenție, o zgâria/acroșa când se deplasa corespunzător pe str. Grigore Ureche?
Așa, plătește doar amenda și sigur mașina nu va avea de suferit din cauza șoferului, scăpând fără nicio avarie și putând fi vândută ca nouă din Germania (ca proprietate a unei băbuțe), cu doar 29.000 de km la bord... nu și în realitate”.
Comentarii