Un tânăr din comuna Arbore a ajuns în arestul Poliției Suceava după ce a provocat un accident în timp ce figura că se află în carantină. Pentru că se știa cu musca pe căciulă, Daniel Apostol, de 20 de ani, a plecat și de la locul accidentului. El este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”. Accidentul care i-a adus lui Daniel Apostol ”premiul” de 24 de ore de arest s-a petrecut în dimineața zilei de 30 aprilie. În jurul orei 5.30, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Fiat Punto, tânărul mergea dinspre Arbore spre Comănești. La un moment dat, în zona localității Botoșana a intrat pe contrasens și a lovit frontal ansamblul de vehicule format din autoturismul marca Mercedes Benz Sprinter și remorca pe care o tracta. În urma impactului au suferit răni ușoare două persoane, respectiv șoferul de pe Mercedes și un bărbat aflat în aceeași mașină. După accident, Daniel Apostol a dispărut de la fața locului, dar a fost găsit trei ore mai târziu într-un hotel din Rădăuți. A fost testat cu aparatul etilotest și s-a stabilit că avea o concentrație alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care ulterior i-au fost prelevate mostre biologice de sânge. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai aflat că Daniel Apostol trebuia să fie în carantină în perioada 21 aprilie - 3 mai, măsură pe care a încălcat-o.