Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), coordonați de pr. Justinian-Remus Cojocar, au avut parte de o zi minunată la Cetatea de Scaun a Sucevei. Duminică, 9 mai 2021, tinerii au participat la o „lecție de istorie - altfel”. Ei s-au bucurat să viziteze Expoziția „Stema Moldovei - Descoperiri arheologice aflate în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei”, din interiorul Casei Custodelui. După o aventură prin Cetate, unde au avut de completat un chestionar, în urma descoperirii informațiilor de pe panourile de prezentare, tinerii au vizitat expoziția și „au făcut cunoștință cu stema Moldovei”. Voluntarii au aflat informații interesante despre evoluția reprezentării stemei din sec. al XIV-lea și până în sec. al XIX-lea și și-au îmbogățit cunoștințele din domeniul Heraldicii, care se ocupă cu studierea stemelor. „Stema Moldovei a fost descoperită de tineri suceveni în diferite reprezentări, pe diferite piese din piatră, plăci, discuri de teracotă, obiecte de metal, cahle și pe documente vechi medievale moldovenești. După <Lecția de 10> din iarnă, acum tinerii ATOS, mereu energici și dornici de învățătură, au adăugat la cultura lor generală cunoștințe istorice legate de frumoasa stemă a Moldovei. Din dragoste pentru stema Moldovei, amintim că ea este reprezentată astfel: un cap de bour, văzut din față, cu o stea între coarne și însoțit la dreapta de un soare, iar la stânga de o lună. Mulțumim Muzeului Național al Bucovinei pentru tot sprijinul acordat și muzeografilor care ne-au fost ghizi”, au transmis reprezentanții Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni.