11 cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava au participat, în săptămâna 12-16 aprilie 2021, la o nouă mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+ „Deliberative – Mediator – Leader - Students”, de această dată online, proiect coordonat de Turcia, partenere fiind alte cinci țări: Grecia, Italia, Polonia, România și Spania.
Profesoara Georgeta Cîmpan, coordonatoarea echipei sucevene, a spus că această mobilitate are loc cu un an mai târziu decât data stabilită inițial, în contextul pandemiei de Covid-19, astfel că cele 11 cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, membri ai echipei de proiect, și-au petrecut 5 zile în însoritul Palermo... virtual.
· Participanți: 60 de cadre didactice, din 6 școli partenere de proiect
Activitățile propuse s-au desfășurat conform unui program riguros. Gazda acestei întâlniri virtuale a fost școala parteneră din cadrul acestui proiect, Istituto Comprensivo Antonio Ugo din Palermo, Sicilia. La întâlnirea moderată cu succes de coordonatoarea echipei italiene au participat circa 60 de cadre didactice, din cele 6 școli partenere de proiect. „Au fost prezentate rând pe rând activitățile derulate de fiecare școală în parte, a avut loc un schimb intens de idei și de bune practici; tema principală de discuție a fost combaterea violenței în mediul școlar, prin soluționarea promptă și reducerea conflictelor, precum și rolul rețelei de elevi mediatori. S-au discutat și despre problemele specifice fiecărei școli, despre modul cum fiecare școală a traversat acest an plin de încercări, despre integrarea copiilor cu cerințe educaționale specifice, dar și despre planuri de viitor. S-au împărtășit speranțe și visuri mai mult sau mai puțin comune”, au spus participanții.
Profesoara Alexandrina Jijiede la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava a completat că „un punct aparte l-a constituit plimbarea virtuală prin Palermo, dansurile specifice care ne-au fost prezentate cu mândrie de către partenerii noștri, turul virtual al școlii din Palermo, în cadrul căruia am interacționat direct cu câțiva dintre elevi.Inedită a fost și degustarea, doar vizuală, a unor preparate cu specific sicilian”.
La finalul întâlnirii, echipa Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava coordonată de profesoara Georgeta Cîmpan, a primit sarcinile de lucru pentru viitoarea întâlnire, precum și indicații pentru realizarea produselor finale ale acestui proiect, care se apropie de sfârșit. „Misiunea mediatorilor școlari va continua, anual echipa primește noi și noi membri, dornici să se implice în menținerea unui climat sigur și propice desfășurării procesului instructiv-educativ”, a completat Georgeta Cîmpan.
Comentarii