Un copil de 8 ani din comuna Todirești a devenit ”mic polițist”. Matei le-a povestit părinților, colegilor, profesorilor și cunoscuților că vrea să devină polițist. Un prim pas a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, care au făcut o ”evaluare riguroasă”, ocazie cu care au aflat că micuțul a terminat școala doar cu calificative de ”foarte bine”. Zilele trecute, polițiștii l-au vizitat acasă pe Matei, căruia i-au oferit elemente de recuzită, diploma și medalia de merit dar și dulciuri. ”Sperăm că aceste daruri primite l-au responsabilizat pe Matei, care va fi un sprijin real pentru polițiști în activitățile preventive pe perioada vacanței de vară”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Evenimentul de la Todirești deschide practic campania ,,Vacanţă în Siguranţă”, în cadrul căreia vor fi organizate mai multe tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 500 de copii din mediul rural şi urban. Acțiunile se vor derula în parteneriat cu asociții nonguvernamentale, unități școlare și unități de plasament.

”Odată cu relaxarea restricțiilor impuse de contextul pandemic se înregistrează și o diversificare a activităților minorilor pe perioada vacanței de vară, copiii participând la tabere școlare sau la alte acțiuni cu caracter recreativ. Pe perioada vacanței de vară, polițiștii IPJ Suceava vor continua și intensifica acțiunile de prevenire, organizând activități informativ-educative, în taberele, centrele de plasament și cele de tineret și sport de pe raza județului nostru”, a arătat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.