În municipiul Suceava, în această toamnă și în prima parte a anului următor, vor mai apărea două monumente, busturi ale unor personalități marcante, a căror memorie trebuie cinstită, mai ales în anumite momente – cel al primarului Franz Cavaler des Loges și al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ambele monumente vor fi realizate de către apreciatul sculptor Virgil Scripcariu, cu care primarul Ion Lungu a discutat despre începerea lucrărilor, miercuri dimineață, în prezența directorului Muzeului Național al Bucovinei, Emil Constantin Ursu.

“Bustul lui Franz Cavales des Loges, fost primar al Sucevei în perioada 1891-1914, va fi amplasat în fața primăriei și va fi dezvelit pe 28 noiembrie 2021, iar bustul lui Cuza va fi amplasat în Piața Steagurilor din centrul orașului și va fi inaugurat pe 24 ianuarie 2022”, a anunțat Ion Lungu.

Municipalitatea suceveană are prins în bugetul pe 2021 suma de 300.000 de lei – adică maximum 150.000 de lei pentru fiecare statuie în parte.

Sculptorul Virgil Scripcariu a realizat și bustul lui Iancu Flondor, artizan al Unirii Bucovinei cu Regatul României, care este amplasat lângă Palatul Administrativ Suceava.

 

Franz Cavaler des Loges, Primarul care a modernizat Suceava

Franz Ritter von Des Loges (n. 23 noiembrie 1846, Viena – d. 10 mai 1914, Suceava) a fost un om politic austriac din Bucovina, care a îndeplinit funcția de primar al orașului Suceava (1891-1914) timp de aproape 23 de ani (1891-1914), fiind cel mai longeviv edil al Sucevei.

În mandatele sale s-au construit Palatul Administrativ, Muzeul Bucovinei şi Muzeul de Istorie, Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare”, Spitalul Vechi, clădirile actualului Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj (fosta Uzină de Apă a Sucevei) şi au fost pavate pentru prima dată străzile oraşului.

 

Domnitorul Unirii - Alexandru Ioan Cuza

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a pus bazele dezvoltării moderne a României, iar primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, prin “Unirea cea mică”.