O tânără care are în jur de 18 ani, din neamul Bozomală de la Șcheia, cu numeroși membri implicați în fapte de furt sau cu violență, a fost ridicată de polițiști de la domiciliu, pe 10 august, în baza unei sentințe prin care Judecătoria Suceava – Compartimentul de Executări Penale a ordonat internarea acesteia într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani.

Denisa Bozomală a ajuns tocmai la Centrul de Detenție minori Craiova, unde va executa pedeapsa. Cum faptele sunt comise în perioada în care era minoră, fata va fi închisă într-un centru de minori, cu regim ușor diferit față de închisoare, deși tot închis. Tânăra, măcar la nivel de teorie, va trece prin programe de reintegrare socială. Încă de când avea 14 ani, tânăra a suferit o condamnare, fapt care se întâmplă foarte rar, pentru implicarea în tâlhării și tentative de tâlhărie. Aceasta era complicele unui rom din neamul Cuțitariu, tot de la Șcheia.