Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Berchișești, a fost găsit mort în cimitirul din localitate, polițiștii de la Secția Rurală Gura Humorului fiind sesizați prin 112 joi, în jurul orei 11.15, de către un localnic.
Polițiștii au constatat că pe o placă betonată dintre două morminte se afla cadavrul unui bărbat, un echipaj de la Ambulanță constatând între timp decesul.
Din discuțiile purtate de polițiști cu fiul decedatului a rezultat că acesta plecase de dimineață de acasă la cimitirul comunal, pentru a face curățenie la mormântul soției sale defuncte. Bătrânul era cunoscut cu boli severe cardiace și se bănuiește că i s-a făcut rău.
Polițiștii nu au suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul.
Conform procedurilor, a fost deschis un dosar penal și s-a dispus efectuarea necropsiei, pentru a se stabili cauza morții.
Comentarii