Problemele cu privire la denivelările accentuate de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, de la Ilișești, zona de intrare dinspre pădure, se vor rezolva în urma unor lucrări de amploare care au început de aproximativ o lună de zile și care presupun oprirea tasării (prăbușire pe verticală) prin introducerea în sol a nu mai puțin de 267 de coloane, cu lungimi între 18 și 26 metri.
Prin studiile făcute la solul de sub carosabil s-a măsurat până unde trebuie să ajungă aceste coloane, pentru a fi ancorate în suprafață de teren dură, unde nu se va mai produce fenomenul de tasare. Studiile au arătat că aceste coloane trebuie să ajungă la 18-26 de metri (în funcție de zonă) pentru a fi fixate pe un sol stabil.
Firma Geiger Transilvania are mobilizată la Ilișești o adevărată echipă de lucru, termenul pentru finalizarea lucrării fiind ianuarie 2022. Se speră că lucrarea va fi gata în totalitate mai repede, înainte de instalarea iernii.
Peste cele 267 de coloane introduse la mare adâncime se va turna o placă de beton care va uni aceste coloane. Va urma peste un strat de piatră, plus două straturi de asfalt care vor alinia drumul. După finalizarea lucrării pe acest sector de drum nu ar trebui să se mai simtă vreo problemă ani buni de zile.
Beneficiarul lucrării este Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, care administrează drumul DN 17 prin Secția de Drumuri Naționale Suceava.
Comentarii