Primarul comunei Ilişeşti, Florinel Răduţu Avasiloaie, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de doar 54 de ani. Din primele informaţii, Florinel Răduţu Avasiloaie a murit în urma unui infarct. Acesta a mers miercuri la primărie, însă pentru că nu se simţea bine s-ar fi dus până acasă pentru a se odihni înaintea unei şedinţe la care ar fi trebuit să participe la Suceava. Din nefericire, în timp ce se odihnea acesta ar fi făcut un infarct. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, care deşi a încercat resuscitarea primarului din Ilişeşti, în cele din urmă a fost declarat decesul.
Florinel Răduţu Avasiloaie nu suferea de alte boli cronice. Acesta s-ar fi simţit rău în cursul zilei de marţi, când a acuzat dureri în piept. Aceleaşi dureri în piept le-ar fi resimţit şi miercuri, acesta fiind şi motivul pentru care a plecat până acasă să se odihnească.
Florinel Răduţu Avasiloaie era la al treilea mandat de primar al comunei Ilişeşti. El a mai ocupat şi funcţia de şef al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava.
Comentarii