Investiția în construirea unei creșe noi în municipiul Suceava a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării, iar administrația locală are la dispoziție 60 de zile ca să depună documentația la Guvern. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că noua creșă va fi construită în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, pe Dealul Mănăstirii, în cartierul Tinereții- Burdujeni.
Creșa va fi pentru 10 grupe de copii și va avea o suprafață de 3.200 mp. Va avea bucătărie, spălătorie, cameră de joacă, pavilion administrativ, cameră pentru educatoare, cameră pentru părinți, cameră pentru acces, spații verzi și loc de joacă, o suprafață totală de 5.000 de mp.
Deocamdată, în municipiul Suceava există o singură creșă, aflată în subordinea primăriei. Ion Lungu a spus că menținerea acestui sistem este în beneficiul părinților deoarece aceștia își pot aduce copiii dimineața încă de la ora 6.00. Trecerea creșelor la Ministerul Educației, cu sistem de cost standard, dorită de guvern, ar însemna că și programul de funcționare devine standard, 8.00-16.00, cel mult 8.00-17.00. La începutul lunii august a fost adoptat costul standard pentru creșe, care este de 15.010 lei per copil, pe an, plus 585 lei cheltuieli materiale. În creșă vor putea merge copiii de la 11 luni la 3 ani.
Comentarii