Un nou apel la vaccinare împotriva Covid-19 a fost lansat, miercuri, de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, adresat în special cadrelor didactice. Primarul a declarat, miercuri, în conferință de presă, că deși nu există obligativitatea legală a vaccinării, moral ar trebui ca persoanele care au funcții și responsabilități publice să facă acest gest. „Nu e moral să insistăm să se vaccineze copiii, iar cadrele didactice să nu se vaccineze. Când avem o responsabilitate publică, avem această responsabilitate morală”, a afirmat Lungu.
Potrivit acestuia, numărul de copii vaccinați în municipiul Suceava este foarte mic, de la 1 iunie a.c. fiind vaccinați doar câteva sute de copii. În ultima săptămână, la centrele din oraș s-au vaccinat 18 copii, din totalul celor 716 persoane vaccinate în perioada menționată. De la începutul campaniei de vaccinare, din ianuarie, în municipiul Suceava s-au administrat 68.784 de doze de vaccin.
La această dată, sunt funcționale două centre de vaccinare, la Iulius Mall și în parcarea Shopping City Suceava. Programul de funcționare în luna septembrie va fi, potrivit primarului, de luni până duminică, inclusiv, în intervalul orar 8.00-20.00.
La data de 31 august a.c., în municipiul Suceava erau 84 de cazuri active de Covid-19 și o incidență de 0,66 la mie. „Sperăm să începem anul școlar în condiții normale, să nu apară probleme deosebite”, a mai spus Ion Lungu.
Comentarii