Un bărbat în vârstă de 55 de ani a ajuns să doarmă într-un centru de noapte din municipiul Suceava după ce și-a agresat propria fiică. Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază în apartamentul unde bărbatul locuiește împreună cu fosta soție și cele două fiice, una de 19 și cealaltă de 25 de ani. În ziua menționată, între fata cea mare și tată a izbucnit un scandal, iar bărbatul s-a înfuriat și a prins-o de mâna dreaptă i-a răsucit-o cu putere, provocându-i leziuni. Tânăra a solicitat intervenția unui echipaj din cadrul SAJ Suceava, aceasta fiind preluată pentru acordarea de îngrijiri medicale. În paralel, s-a sunat și la 112, iar la locuința unde s-a petrecut agresiunea a ajuns și un echipaj al poliției. Fosta soție și fiica mai mică au confirmat incidentul și au menționat că astfel de evenimente se repetă de ceva vreme, cel mai probabil pe fondul unei tulburări psihice nediagnosticate. Mama și cele două fiice au completat formulare pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, rezultând faptul că exista risc iminent în toate cele trei cazuri. Împotriva tatălui agresiv a fost emis Ordin de Protecție Provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. Ordinul a fost pus în aplicare imediat, numai că pentru a-l evacua pe bărbat din locuință a fost nevoie de o intervenție în forță și asta pentru că persoana vizată se încuiase într-o cameră. În cele din urmă a acceptat să coopereze cu polițiștii, care l-au cazat peste noapte la centrul ”Sf. Vineri” din Suceava. Bărbatul este cercetat penal acum pentru comiterea infracțiunilor de ”violență în familie” și „amenințare”.
Comentarii