Proiecte de peste jumătate de miliard de euro vor fi depuse de municipalitatea suceveană pentru atragerea de fonduri europene în cadrul Zonei Urbane Funcționale (ZUF) Suceava, a anunțat primarul Ion Lungu.

Un pas important în acest sens a fost făcut deja prin depunerea la Tribunal a cererii de înscriere pentru Asociația Intercomunitară Zona Urbană Funcțională (ZUF) Suceava, al cărei principal proiect va fi înființarea transportului metropolitan, ecologic și economic.

În total, prin ZUF Suceava își propune să atragă pentru municipiul reședință de județ proiecte cu finanțare europeană de 511,9 milioane de euro, pe patru domenii de activitate – “Oraș verde și rezilient”, “Oraș competitiv”, “Oraș just și incluziv”, “Oraș bine guvernat”.

Cele mai valoroase proiecte, de 300 de milioane de euro, sunt pentru “Oraș verde rezilient”, ce include “Mobilitate urbană durabilă” - 213,4 milioane de euro, “Neutralitate energetică” - 66,7 milioane de euro, “Reducerea Poluării Aerului și Riscurilor Climatice” - 20,7 milioane de euro.

Subcapitolul “Oraș competitiv” cuprinde proiecte de 165,5 milioane de euro pentru “Infrastructură publică de calitate” - 111 milioane de euro, “Valorificarea terenurilor și clădirilor pentru investiții strategice” - 23,7 milioane de euro, iar 30,7 milioane de euro sunt pentru “Încurajarea inovației a start-up-urilor și forței de muncă calificate”.

Pentru “Oraș just și incluziv” se sunt propuse proiecte de 23,4 milioane de euro, din care 23 de milioane de euro pentru acces facil al tuturor la servicii publice de calitate și 30.000 de euro pentru implicarea societății civile și a cetățenilor în dezvoltarea urbană.

Nu în ultimul rând, pentru “Oraș bine guvernat” sunt propuse proiecte de 22 de milioane de euro, din care 19,6 milioane de euro pentru digitalizarea administrației publice și 2,4 milioane de euro pentru reducerea birocrației și adaptarea serviciilor la nevoile cetățenilor.

Zona Urbană Funcțională Suceava cuprinde localitățile Suceava, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, Salcea, Adâncata, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Proiecte Prioritare ZUF pentru Municipiul Suceava, în perioada 2021-2027:

1.     Transport Metropolitan

2.     Ruta alternativa Suceava – Botoșani

3.     Varianta Ocolitoare nr. 2 Suceava

4.     Reabilitare rețele termice

5.     Sală Polivalentă

6.     Parcări subterane

7.     Campus universitar

8.     Parc Industrial

9.     Curtea Domnească

10.  Parc Șipote

11.  Amenajare pădure Zamca

12.  Aqua Parc Suceava

13.  Parc fotovoltaic Termica

14.  Modernizare școli

15.  Construire creșe

16.  Construire grădinițe

17.  Modernizare străzi

18.  Pasaje subterane

19.  Construire locuințe sociale

20.  Reabilitare energetică clădiri publice

21.  Reabilitare energetică clădiri rezidențiale

22.  Modernizare Complex Bazar

23.  Reabilitare Policlinică Areni

24.  Reabilitare Bază Sportivă Unirea

25.  Îndiguiri râul Suceava