Conducerea Federației Române de Fotbal a ”descins” joi după-amiază la stadionul din Rădăuți, la clubul echipei locale Bucovina. Primii au ajuns Mihai Stoichiță, antrenor și președinte al Comisiei Tehnice din cadrul FRF, și Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF. Cu o mică întârziere a ajuns și Răzvan Burleanu, președintele FRF, care venea de la Chișinău și a stat mai mult timp în vamă. Cei trei oficiali au fost întâmpinați de președintele clubului Bucovina Rădăuți, Manuel Costache, de primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, dar și de reprezentanții firmei Tarsin, sponsorul formației locale, frații Corneliu și Beniamin Lucescu. Oaspeții au vizitat vestiarele și apoi au discutat cu gazdele despre proiectele pe care FRF le are în derulare. Răzvan Burleanu l-a încurajat pe primarul Bogdan Loghin să continue procedurile pentru obținerea proiectului de un milion de euro care vizează construirea unei baze sportive de la zero, bază care cuprinde teren de fotbal la dimensiuni normale, vestiare, nocturnă și o tribună de 500 de locuri. O condiție obligatorie este însă aceea ca Primăria Rădăuți să dețină o suprafață de 13.000 mp de teren. ”Din partea mea veți avea tot sprijinul de care este nevoie și chiar m-aș bucura ca această zonă să fie una din beneficiarele unei astfel de baze sportive. Ar fi un mare atu pentru atragerea copiilor din zonă către sport și fotbal în special”, a arătat Răzvan Burleanu. Președintele clubului Bucovina Rădăuți a venit și cu o noutate și a arătat că una de echipele de juniori va avea, în curând, în componență și fete, lucru permis de regulament. Președintele FRF a ținut să precizeze, legat de acest subiect, că în România sunt în prezent 60.000 de fete și femei care practică sportul rege, față de numai 600 câte erau legitimate când a preluat această funcție. Aflați la antrenament, elevii lui Florin Cristescu au făcut cunoștință și ei cu oaspeții de la București. Un loc de cinste l-a avut Radu Ungurianu, autorul celui mai rapid gol din istoria fotbalului mondial, marcat sâmbătă, în secunda 4, a meciului de pe teren propriu cu Șomuz Fălticeni. Răzvan Burleanu a avut cuvinte de laudă pentru administratorii firmei Tarsin, cu care FRF are deja o colaborare de mai multă vreme. ”Noi suntem pe principiul să creștem jucători tineri și dacă se poate să fie din zona noastră și aceasta a fost una din condițiile pentru a ne implica în proiectul numit Bucovina Rădăuți. Cred că e un proiect care crește frumos și sănătos și vom face lobby pe lângă președintele FRF pentru ca acea bază sportivă de care vorbea să se construiască la Rădăuți”, a arătat Corneliu Lucescu, reprezentantul sponsorului formației Bucovina Rădăuți.