Un pacient cu o formă gravă de Covid-19 a murit, miercuri, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat că pacientul, un bărbat în vârstă și cu comorbidități, ar fi avut nevoie de terapie intensivă, dar din păcate nu mai era nici un loc liber în secția ATI. Bărbatul fusese internat în secția Boli Infecțioase, dar din cauza severității bolii a făcut stop cardio-respirator. A fost resuscitat în secție, apoi adus cu ambulanța în UPU pentru terapie intensivă,  a făcut al doilea stop și a fost resuscitat din nou, de medicii urgentiști.

Dr. Teodorovici a afirmat că pacientul a primit în UPU medicația necesară și suport ventilator, chiar dacă în condiții mai dificile decât în secția ATI. „Pacientul a avut tot ce trebuia în materie de medicamente și suport. La noi nu mai sunt locuri la ATI și nu am găsit nici un loc liber la ATI în țară”, a precizat medicul. Acesta a mai spus că în noaptea de miercuri spre joi a mai ajuns încă un pacient în stare gravă, care a fost conectat la ventilator în UPU până joi la amiază, când s-a eliberat un loc la ATI.

Potrivit medicului, la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) există deja listă de așteptare pentru un pat la Terapie Intensivă Covid. În ultimele zile, aproape constant sunt prezenți pacienți cu forme grave de Covid în UPU, în așteptarea eliberării unui pat la ATI.