Trei tineri din familii de romi din Mitocu Dragomirnei au fost prinși de polițiști în pădure, într-o zonă în care se împotmoliseră cu atelajele hipo în care transportau lemn adunat din fondul forestier. Miercuri, în jurul orei 12.30, Secția Rurală de Poliție Adâncata a fost sesizată cu privire la faptul că trei bărbați au sustras material lemnos din pădure, cu atelajele hipo.   

La marginea pădurii, în fondul forestier privat OBȘTEA, au fost identificați trei tineri din comuna Mitocu Dragomirnei, care încercau să treacă peste un șanț atelajele hipo.

Cei trei aveau în atelaje cantități de lemn între 0.3 și 0.68 mc, speciile carpen și fag. S-a constatat că materialul lemnos identificat asupra celor trei provine din fondul forestier privat Obștea.

Materialul lemnos a fost transportat la sediul Cantonului Silvic 15 Chilia și predat în custodie pădurarului de serviciu. În total, a fost vorba de puțin peste 1 mc lemn specia fag și 0,916 mc lemn specia carpen.

Fiind vorba de bunuri folosite la furt, au fost ridicate cele trei căruțe, trei hamuri, trei topoare și trei corzi din material textil, toate din posesia autorilor.

Polițiștii au deschis un dosar penal privind infracțiunea „furt de arbori”.