Creșterea îngrijorătoare a incidenței cazurilor de Covid-19, atât la nivelul municipiului Suceava, cât și la nivelul județului, a determinat Consiliul de Administrație al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava de a lua măsura reducerii densității studenților în campusul universitar, tocmai ca măsură de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2. Această decizie a putut fi luată și în urma faptului că activitățile care au implicat cazarea în căminele studențești, preluarea laptopurilor și a tabletelor de către toți studenții din anul I, licență zi, s-au finalizat în primele două săptămâni de școală.

Astfel, în perioada 18-31 octombrie 2021, cursurile, cât și alte activități didactice specifice fiecărei facultăți în parte, se vor desfășura în format online, urmând ca seminarele și laboratoarele să aibă loc în continuare on-site.

În comunicatul primit de la USV se menționează că în următoarele două săptămâni căminele studențești vor funcționa în regim normal, la fel ca în primele două săptămâni de studii. În linii mari, orarul actual, întocmit la începutul semestrului, nu va suferi modificări.

O nouă decizie privind continuarea activităților didactice în sistem hibrid, revenirea la învățământul față în față, sau modificarea structurii anului universitar prin introducerea unei perioade de vacanță/concediu, va fi luată în data de 28 octombrie 2021, noile decizii fiind aplicate începând cu 1 noiembrie 2021.

Mai multe detalii privind această hotărâre, găsiți pe site-ul USV, accesând: https://usv.ro/fisiere_utilizator/file/Acte%20oficiale/Hotarari%20CA/2021/HCA%20118%20din%2014_10_2021%20cu%20privire%20la%20desfasurarea%20activitatilor%20didactice%20in%20cadrul%20USV_redacted.pdf