UPDATE 2

Din păcate, în urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 29 de ani, Bogdan Josan, precum și decesul unui bărbat de 39 de ani, din Dornești, Arcadie Florin Pleșca. A mai murit un bărbat de 32 de ani, ucrainean, care are și cetățenie romănă. Un alt cetățean româno-ucrainean, în vârstă de 36 de ani, este cel transportat la spital, cu multiple leziuni.  
La volan era așadar tânărul în vârstă de 29 de ani, din municipiul Rădăuți.
Pe o porțiune de drum drept, din motive care urmează să fie stabilite în anchetă, șoferul mașinii cu volan pe dreapta a părăsit partea carosabilă prin stânga și a lovit violent șanțul.
Urmele de la fața locului indicau faptul că șoferul ar fi tras de volan brusc stânga, moment din care nu a mai putut stăpâni autoturismul. Scopul acestei manevre este o necunoscută, variantele putând fi multiple. Viteza excesivă este din păcate o certitudine a acestui accident.

 

UPDATE

Conform unor informații credibile, teribilul accident de la Rădăuți s-ar fi petrecut în timp ce autoturismul Audi A 6 era probat, pentru vânzare. În mașină erau doi români și doi ucraineni, ultimii fiind cei care intenționau să cumpere mașina.
Autoturismul rula cu viteză, iar șoferul ar fi tras de volan pentru a evita un biciclist. A fost momentul în care autoturismul Audi a fost scăpat de sub control. A urmat un adevărat dezastru. Mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat în rigola de la marginea drumului.
Cei doi ocupanți din față, fără centuri de siguranță, au fost proiectați în afara mașinii, în timp ce ocupanții banchetei din spate au fost găsiți încarcerați de echipajul de descarcerare al pompierilor militari.

 

 

 

 

 

Un groaznic accident rutier, pe fondul vitezei excesive, s-a produs joi, în jurul orei 14.30, pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Șoferul unui Audi A6 cu numere de Anglia a ieșit cu mașina în decor. Autoturismul s-a răsturnat în rigola de la marginea șoselei.

Bilanțul preliminar este înfricoșător. Din cei patru oameni care erau în mașină, trei sunt decedați, iar al patrulea, transportat în stare de inconștiență către Spitalul Județean Suceava.

Accidentul s-a produs la intrarea pe șoseaua de centură, dinspre Milișăuți, la aproximativ 300 de metri pe sensul spre Dornești.

La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulante SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Cei patru oameni implicați în accident sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani.