Baza Sportivă “Flora Ana” a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a doua ediție a Cupei “Iorgos” la tenis de câmp, competiție care a adunat la start peste 25 de copii, fete și băieți, împărțiți în câte două categorii de vârstă, 10 și 12 ani.
După două zile de întreceri, pe tabloul feminin, la categoria 12 ani, marele trofeu a ajuns la Maya Rotari (CS Select Suceava), care a trecut în finală în două seturi identice, 6-2, 6-2, Teodora Sfârnaciuc, de loc din Marginea.
La masculin, primul loc la categoria 12 ani a fost ocupat de Karlo Piticaru (Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc), care a dominat autoritar turneul, pierzând doar patru gameuri pe parcursul celor patru partide disputate. Podiumul a fost completat de doi sportivi de la ACS “Nada Florilor” Fălticeni, este vorba de Matei Ursache și George Iustin Andrei.
La categoria 10 ani, pe tabloul feminin s-a impus ieșeanca Alexandra Borș, urmată de Alexia Maria Pentruneac (CS Select Suceava) și botoșăneanca Isabelle Lupașcu.
La băieți, turneul de la categoria 10 ani a fost câștigat de ieșeanul Vlad Ștefan Vasilache, urmat în clasamentul final de fălticeneanul Luca Vasiliu și botoșăneanul Horia George Prisăcăriu.
Trecută în calendarul Federației Române de Tenis la Categoria 1, Cupa “Iorgos” a fost finanțată de George Andronic, cu sprijinul sponsorilor Decathlon, Matelo Com, Buhăcianu Impex și Urban Street Food & Bar. Turneul s-a mai bucurat de sprijinul domnilor Mihai Pop, de la ACS King, Costin Berariu, de la ACS Flora Ana, și Dan Lefter, ultimul din calitate de arbitru.
“Acest turneu a fost o reușită din punct de vedere organizatoric. Au participat copii foarte bine cotați din toată țară și au fost meciuri foarte disputate, de un nivel tehnic foarte ridicat”, a precizat George Andronic.
Comentarii