Pandemia face zilnic victime, afectând familii din toate colțurile țării și de peste hotare – rude, prieteni, cunoștințe.

Numai în intervalul 13.10.2021 (10:00) – 14.10.2021 (10:00), adică în decurs de 24 de ore, au fost raportate de către INSP 304 decese - 149 bărbați și 155 femei.

Cele 304 decese sunt ale pacienților infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

Dintre cele 304 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 2 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 68 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 77 la categoria de vârstă peste 80 ani.

279 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 304 pacienți decedați, 280 erau nevaccinați și 24 vaccinați.

Cei 24 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 87 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

Până joi, 40.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în ţară.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.610. Dintre acestea, 1.727 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 440 sunt minori, 401 fiind internați în secții și 39 la ATI.