O familie din Burdujeni sat s-a ales cu dosar penal după ce a furat curent. Familia respectivă locuiește de circa 4 ani, fără forme legale, în casa unei rude, astfel încât deocamdată nu se știe de când are loc furtul de curent electric. Totul a ieșit la iveală după ce o echipă de montaj din cadrul SC Delgaz Grid SA s-a deplasat în zonă pentru montarea unui contor electric. Cu acest prilej au constatat o instalație clandestină, constând într-un fir conectat la siguranțele de alimentare și ducând către instalația de utilizare a clientului, fără a mai trece prin contor. Cutia în care era montat contorul a fost sigilată, până la sosirea echipajului de constatare. Ulterior, la locul cu pricina a mers un echipaj de constatare, ocazie cu care s-a stabilit că balamaua superioară a ușii care asigura cutia contorului a fost tăiată, iar sigiliul rupt. Reprezentanții SC Delgaz Grid SA nu au putut estima pe moment valoarea prejudiciului cauzat. Polițiștii au deschis un dosar penal care vizează infracțiunile de ”furt” și ”executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.