Finalul de săptămână nu se arată prea frumos din punctul de vedere al vremii, Agenția Națională de meteorologie emițând un avertisment de ploi și ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol în zona montană, precum și intensificări ale vântului, de sâmbătă după-amiază până luni dimineață.

Astfel, în intervalul 11 decembrie, ora 14:00 – 13 decembrie, ora 08:00, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.

În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) și în restul teritoriului.

La munte vor fi precipitații mixte, dar treptat în cursul nopții la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică (12 decembrie) în regiunile vestice și sud-vestice treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.

Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp și, în special în zonele deluroase și montane, peste 40...50 l/mp.

Temporar în regiunile vestice, sudice și la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.