Un autoturism scăpat de sub control s-a răsturnat, marți dimineață, pe DN 2K Milișăuți-Solca, între Milișăuți și Iaslovăț. Pompierii militari de la Rădăuți au intervenit la fața locului cu modulul SMURD, format din autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost preluat de echipajul medical și a fost transportat la spital. Autoturismul a fost scăpat de sub control într-o curbă.

Circulația a fost dirijată pe un singur fir până la definitivarea măsurătorilor.

La fața locului au intervenți și lucrători de la Secția de Drumuri Naționale Suceava iar polițiștii au demarat cercetări, pentru a stabili ce s-a întâmplat.