Un bărbat din Moldovița s-a ales cu o internare la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, dar și cu un dosar penal după ce a provocat scandal la domiciliu, iar apoi i-a așteptat cu toporul în mână pe polițiștii chemați să calmeze spiritele. Incidentul a avut loc în cursul zilei de duminică și a fost semnalat prin intermediul serviciului unic de urgență 112 chiar de fosta soție a bărbatului agresiv.

Aceasta a reclamat că bărbatul care se afla sub influența băuturilor alcoolice a provocat un scandal monstru și după ce a amenințat-o cu acte de violență a trecut la acțiune și a lovit-o cu pumnul în zona brațului. În momentul în care polițiștii Secției nr. 14 Poliție Rurală Vama au ajuns la Moldovița au avut surpriza să îl găsească pe cel împotriva căruia trebuiau să ia măsuri urcat în podul casei și cu un topor în mână. În aceste condiții, au fost chemați în sprijin ”mascații” de la Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Suceava, care au intervenit în forță pentru încătușarea individului violent. Acesta a primit ordin de restricție și nu are voie să se apropie de fosta soție și de locuință la o distanță mai mică de 100 de metri pentru o perioadă de 5 zile. În plus, el este cercetat penal și pentru comiterea infracțiunilor de „violență în familie” și ”amenințare”.