Șase angajați ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava, dintre care cinci sunt vaccinați anticovid, au fost confirmați cu Covid-19. Doi dintre ei sunt vaccinați cu trei doze. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, că toți șase au forme ușoare de boală, dar doi dintre ei (unul cu trei doze de vaccin) s-au internat în spital pentru evaluare. Aceştia nu au rămas internaţi.

Gabriela Băncilă a precizat că este vorba despre șase persoane care s-au testat individual și au fost confirmate pozitiv în primele zile din anul 2022. Fiind vorba despre oameni care lucrau în același loc, DSP a trimis, marți, un echipaj la sediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, unde au fost testați 29 de colegi ai celor infectați. Gabriela Băncilă a precizat că toate cele 29 de persoane au avut rezultat negativ la testare.