Primirea refugiaților din Ucraina este doar o parte a complexei probleme umanitare stârnite de războiul declanșat în țara vecină. În vreme ce mulți dintre cei care ajung la noi o fac doar cu gândul de a tranzita, având alte țări ca destinație de refugiu, o parte rămân aici și necesită mai mult decât cazare și mâncare. Un bun exemplu de integrare a refugiaților vine din municipiul Suceava, de la Liceul Sportiv, care găzduiește de ceva vreme un întreg lot de natație din Ucraina, căruia i-a asigurat nu doar mâncare și cazare gratuită, ci și acces la facilitățile sportive, pentru antrenamente, cu sprijinul Primăriei Suceava.

“Am avut în această dimineață o întâlnire cu un lot de natație din Ucraina, 24 de copii și 3 antrenori, care au asigurată gratuit cazarea și masa la Liceul Sportiv, iar la bazinul de înot de la Școala Generală nr. 3 fac antrenamente. Vor participa în această săptămână la un concurs de natație la Bacău, având în acest sens aprobare de la Federația Româna de Natație”, a spus marți primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că majoritatea celor din lotul de natație sunt din zona Cernăuți, localitate înfrățită cu municipiul reședință de județ.

 Edilul sucevean a menționat că se fac eforturi pe mai multe planuri, pentru integrarea copiilor din Ucraina în România, necesitățile și provocările fiind multiple, atât din cauza situației lor dificile, cât și a problemelor de comunicare.