Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a formulat propunere de arestare a lui Tiberius Gheorghe Octavian Vatamaniuc, din Sucevița, privind infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, cererea urmând a fi judecată la Rădăuți vineri, 6 mai. Acest demers vine în condițiile în care Tiberius Vatamaniuc nu mai este de găsit la Sucevița și ar fi plecat din țară. Dacă Judecătoria Rădăuți va admite propunerea, iar aceasta va rămâne definitivă, automat, în baza mandatului, Vatamaniuc va putea fi dat în urmărire la nivel național și internațional.   

Vatamaniuc, beat la volan, se afla în urmărirea unei mașini în care se aflau doi bărbați care anterior îl agresaseră. În timpul urmăririi, prima mașina a fost implicată într-un grav accident, soldat cu un mort și un rănit grav.

În noaptea de luni spre marți a săptămânii trecute, un echipaj al Poliției Marginea care se afla în misiune la Sucevița a observat în jurul orei 0.30 un autovehicul care circula cu mare viteză. Agenții au făcut semnale legale de oprire, dar șoferul le-a ignorat. Imediat, din spate a apărut autoturismul marca Audi condus de Tiberius Vatamaniuc. Și acesta a ignorat semnalele polițiștilor, care s-au urcat în mașină și au plecat în urmărirea celor două mașini. La scurt timp, le-au pierdut din vizor deoarece atât BMW-ul cât și Audi-ul goneau cu circa 200 km/h. Din păcate, la scurt timp BMW-ul avea să fie implicat într-o tragedie.

După aproximativ doi kilometri, poliţiştii au observat autoturismul marca Audi, iar din acesta a coborât un bărbat care a fugit. Polițiștii l-au urmărit circa 50 de metri și au reușit să îl imobilizeze, iar ulterior l-au dus la secție. S-a constatat că este vorba de Tiberius Gheorghe Vatamaniuc și că acesta emană halenă alcoolică. Activistul de mediu a refuzat să sufle în etilotest, dar a consimțit să meargă la spital și să i se recolteze probe de sânge. Rezultatul a fost o alcoolemie de 1,97 la mie în sânge, ceea ce înseamnă dosar penal.

Vatamaniuc neagă că a acroșat BMW-ul care a ajuns în albia râului Sucevița, accident care a dus la decesul lui Adrian-Ilie Mihalescu, de 34 de ani, din Marginea, și la rănirea gravă a șoferului, Dionisie Rotar, de 47 de ani, tot din Marginea. O expertiză tehnică se va face în acest caz, ocazie cu care se va stabili dacă a existat vreun contact între Audi și BMW înainte ca ultimul autovehicul să părăsească șoseaua și să ajungă în albia râului Sucevița. Din primele date, în apropierea unui pod care traversează râul Sucevița, într-o curbă la dreapta, șoferul BMW-ului a pierdut controlul asupra volanului. Mașina a intrat pe contrasens, a mers aproape 40 de metri pe spațiul verde, a scos din rădăcini un copac, iar apoi s-a răsturnat în albia râului Sucevița. Cei doi bărbați au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția echipajelor specializate ale ISU Suceava pentru a fi scoși dintre fiarele contorsionate.

Cert este că Vatamaniuc era în urmărirea BMW-ului în care se aflau cei doi, dar și că la acest moment Vatamaniuc este pus sub acuzare pentru conducere sub influența alcoolului. 

Totul a plecat de la un conflict din acea noapte dintre cei doi bărbați din Marginea și Vatamaniuc. Ultimul a fost agresat, varianta sa fiind că cei doi au venit peste el din cauza dezvăluirilor sale legate de mafia lemnului. Vatamaniuc era cunoscut de ceva vreme la Sucevița ca activist de mediu. O altă variantă este că la mijloc a fost vorba de o datorie mai veche.