Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Toxice Suceava au efectuat un control, în baza unor informații, la un magazin sătesc din satul Corocăiești, comuna Verești, unde aveau date că s-a efectuat comerț din categoria fitofarmacie fără certificatul obligatoriu pentru un astfel de comerț. În magazin au fost identificate 6 kg fungicid și 12 litri erbicid ce aveau termenul de valabilitate expirat din luna octombrie 2021. Aceste substanțe au un regim special și în privința eliminării, care se face în condiții speciale. Administratorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, va răspunde penal pentru infracțiunea de “neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, faptă  prevăzută de OUG 195/2005, privind protecţia mediului.

Administratorul nu deținea nici certificat de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor emis de Oficiul Fitosanitar Suceava, faptă ce constituie contravenție.

Polițiștii au ridicat cantitățile de 6 kg fungicid și 12 litri de pesticide, substanțele urmând a fi eliminate conform procedurilor legale privind regimul deşeurilor periculoase.