Un tânăr din zona Vatra Dornei a ignorat cu bună știință interdicțiile pe care le avea, iar pentru aroganțele sale a primit ”un premiu” de 24 de ore într-o celulă a IPJ Suceava. Constantin-Daniel Ierimiță a fost prins de trei ori, în decurs de numai câteva săptămâni, în timp ce conducea un autoturism deși avea permisul de conducere reținut și dreptul de conducere suspendat începând cu data de 19 mai 2022. Primul incident a fost înregistrat pe 25 mai, când autoturismul marca VW Passat pe care îl conducea tânărul a fost oprit de polițiști pentru control la Dorna Candrenilor. Șoferul s-a ales cu dosarul penal pentru infracțiunea de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Acest eveniment nu a avut darul de a-l liniști. Șase zile mai târziu, același autovehicul, condus de același individ, a fost oprit la Câmpulung Moldovenesc, iar condițiile erau similare. Așa încât, un nou dosar penal pentru aceeași infracțiune. A făcut o pauză de câteva săptămâni, sau nu a fost prins în flagrant. Pe 7 iulie un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Vatra Dornei l-a oprit pe o stradă din orașul stațiune. De această dată nu a scăpat doar cu dosar penal, ci și cu o reținere pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar și trebuie să respecte un șir întreg de obligații. În caz contrar, riscă să ajungă în arest pentru o perioadă mai îndelungată.