Un accident rutier care putea avea consecințe dramatice, mai ales pentru tinerii care se aflau într-o căruță, s-a petrecut luni pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza satului Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor.

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de accident în jurul orei 11.30.

Din cercetările poliției rezultă că un atelaj hipo a fost depășit de către un autoturism Audi cu remorcă, condus de un tânăr de 26 de ani, din Vama, manevra fiind aparent regulamentară. În timpul depășirii, calul s-a speriat și ar fi luat-o spre stânga, spre autoturismul aflat în depășire. Șoferul aflat în depășire a vrut să evite impactul, doar că remorca a ajuns pe sens opus, unde a lovit o autoutilitară MAN, care tracta și ea o semiremorcă. În coliziune au fost implicate cele două mașini, însă și atelajul hipo a fost atins.

Un pasager din căruță a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Având în vedere cum s-a produs accidentul și viteza cu care se circulă pe acea porțiune se poate spune că a fost evitată cu multă șansă o nenorocire.

În urma verificărilor cu etilotestul a rezultat că cei doi șoferi nu erau băuți, însă căruțașul avea concentrația de 0,65 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.   

Fiind vorba de un drum național-european, căruța nu avea drept de circulație pe acea șosea.

Ancheta este continuată de polițiștii de la Compartimentul Rutier Vatra Dornei.