Listele de așteptare pentru consultații, investigații și analize medicale gratuite sunt o permanentă sursă de nemulțumire pentru oamenii care plătesc pentru asigurare în sistemul asigurărilor de sănătate de stat. De cele mai multe ori, persoanele active, care lucrează și au de regulă o stare de sănătate bună și accesează rar serviciile medicale, primesc programare la un medic în ambulatoriu și până la trei luni pentru un control medical uzual sau pentru o problemă de sănătate care nu reprezintă o urgență. Asta le face să se întrebe de ce mai plătesc contribuția la fondul asigurărilor de sănătate, dacă atunci când au nevoie de servicii medicale nu le pot primi imediat sau în câteva zile. 

Printre cauzele care conduc la această situație se numără limitarea numărului de consultații gratuite pe care un medic specialist care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate le poate acorda, numărul mic de medici în raport cu numărul de asigurați medical, fie ei plătitori de asigurări sau care beneficiază de statutul de asigurat medical în virtutea legii (copii, pensionari, asistați social, șomeri indemnizați, gravide și persoane incluse în programele naționale de sănătate – pacienți oncologici, cu TBC, diabet, dializați etc. care nu lucrează și nu plătesc asigurări medicale etc.), precum și faptul că un medic specialist poate avea un singur contract în ambulatoriu.

Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Anda Sălăgean, a declarat că numărul de consultații și servicii medicale pe care le poate acorda un medic specialist se calculează matematic și CAS verifică permanent respectarea normelor. Astfel, pentru specialităţi clinice şi pentru medicii care lucrează exclusiv în planificare familială, unui program de lucru de 7 ore/zi îi corespunde un număr de 28 de consultaţii în medie pe zi, cu un timp mediu/consultaţie de 15 minute. 

 

·        Un psihiatru poate acorda maximum 14 consultații gratuite/zi

Pentru specialitatea psihiatrie, inclusiv pediatrică, şi pentru medicii care lucrează în activitatea de îngrijiri paliative în ambulatoriu, unui program de lucru de 7 ore/zi îi corespund 14 consultaţii în medie pe zi, cu un timp mediu/consultaţie de 30 de minute. La neurologie, inclusiv neurologie pediatrică, precum şi pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, la un program de lucru de 7 ore/zi medicul poate acorda maximum 21 de consultaţii în medie pe zi, cu un timp mediu/consultaţie de 20 de minute.

În situaţia în care programul de lucru al unui medic/cabinet este mai mare sau mai mic de 35 ore/săptămână, numărul de consultaţii şi servicii medicale creşte sau scade corespunzător.

În ambulatoriu medicii efectuează și alte servicii medicale gratuite – EKG, spirometrie, diferite teste, în funcție de specialități, examinări de probe la microscop, endoscopii, tratamente chirurgicale, psihoterapie etc., ceea ce reduce corespunzător timpul pentru consultații, respectiv numărul acestora.

„În situaţia în care adresabilitatea asiguraţilor la cabinetul medical depăşeşte nivelul prevederilor menţionate mai sus, se vor întocmi liste de prioritate pentru serviciile medicale programabile”, a precizat Anda Sălăgean.

Ea a subliniat că un medic specialist poate avea un singur contract cu CAS în ambulatoriu. De exemplu, un medic din spital care acordă consultații în ambulatoriul spitalului nu mai are voie să dea consultații gratuite și la un cabinet privat. În cazul medicilor din spital, doar cei care lucrează numai în secție (nu și în ambulatoriul spitalului) pot oferi servicii medicale gratuite în cabinete și clinici private. Regula nu se aplică pentru activitatea în spitale, prin urmare un medic care lucrează într-un spital public (de stat) poate lucra și în unul sau mai multe spitale private. Anda Sălăgean a subliniat că în județul Suceava pentru toate specialitățile există liste de așteptare deoarece numărul medicilor este mic în comparație cu numărul de asigurați medical. Cea mai solicitată specialitate este psihiatria, cu puțini medici în contract cu CAS și un număr foarte mare de solicitări.

În evidența Casei de Asigurări de Sănătate Suceava sunt  513.534 de persoane asigurate, din care 370.501 persoane au acest statut fără plata contribuției. În virtutea legii, acestea au dreptul la consultații, spitalizare, tratament, analize și alte servicii medicale incluse în pachetul de servicii pentru asigurații medical, deși nu plătesc. Numărul plătitorilor la Sănătate este de 143.033 persoane, adică 27,85% din totalul sucevenilor care au calitatea de asigurat medical: 119.234 de salariați, 14.770 de persoane care realizează venituri din PFA, drept intelectual, chirii etc. și 9.029 de nesalariați. Ei sunt cei care ajung și cel mai rar la medic, iar atunci când o fac, de foarte multe ori optează pentru servicii medicale contracost pentru a le primi cât mai repede, chiar și când nu este vorba despre urgențe medicale.