Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji duminică, 6 noiembrie 2022, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au transmis că evenimentele aniversare dedicate Anului Jubileu, „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”, vor fi încununate duminică, 6 noiembrie 2022, cu săvârșirea Liturghiei arhierești și a Parastasului pentru ctitori, începând cu ora 08.30.

Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârșită pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii.

Slujba va marca împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod. „Programul liturgic al sărbătorii dedicate cinstirii memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional, va debuta în seara zilei de sâmbătă, 5 noiembrie, cu Slujba de Priveghere, începând cu ora 20:00, și va continua cu Sfânta Liturghie de noapte în interiorul Catedralei Arhiepiscopale. Pentru a înfrumuseța acest moment de sărbătoare, credincioșii din eparhie și nu numai sunt așteptați în zilele de 5 și 6 noiembrie la <Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava> pentru a se închina la racla cu cinstitele moaște ale sfântului nostru ocrotitor, mare făcător de minuni și grabnic ajutător”, conform https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/.