Liderul Organizației Județene Suceava a PMP, Marian Andronache, va candida la președinția Ligii Aleșilor Locali din PMP. Conferința de alegeri are loc astăzi la Palatul Parlamentului în prezența a peste 1.300 de aleşi locali PMP. Marian Andronache a arătat că acesta este cel mai amplu eveniment organizat de PMP de la înfiinţare până în prezent. Vicepreședinte al PMP la nivel național, consilierul județean Marian Andronache este singurul candidat la funcţia de preşedinte al Ligii. Marian Andronache are o experiență de peste 20 de ani în administraţia publică locală, în perioada 2016 – 2020 el fiind viceprimar al municipiului Suceava.

Marian Andronache a spus că titlul moţiunii cu care va candida este „Administraţia, mai aproape de cetăţean” şi propune o strategie coerentă de dezvoltare a comunităţilor locale şi de susţinere a românilor în contextul crizelor multiple suprapuse: economică, energetică, socială, demografică şi de leadership politic.

„PMP consideră că este nevoie de o schimbare radicală de raportare la administraţiile publice locale prin descentralizarea proceselor decizionale şi a resurselor, dar şi prin încurajarea cetăţenilor să se implice în mecanismele administrative – decizionale de la nivel local. Liga Aleşilor Locali de astăzi este primul pas în acest sens”, a declarat Marian Andronache.