Foresta Suceava și-a mai trecut trei puncte în cont după etapa a X-a a Ligii a III-a. În prima rundă din retur, formația antrenată de Dorin Goian a dispus cu scorul de 3-0, pe Areni, de nou promovata Rapid Brodoc, prin golurile marcate de Netbai, în minutul 45 din penalty, Chika (81) și Filip (85).

Un succes important a repurtat și Bucovina Rădăuți, care s-a impus cu scorul de 3-1 pe terenul Științei Miroslava, cu ajutorul reușitelor semnate de Ungurianu (22), Stoian (84), din penalty și Șvichi (90).

Într-un alt joc al rundei, Șomuz Fălticeni a pierdut surprinzător, cu 0-1, pe stadionul „Constantin Jamaischi”, confruntarea cu Viitorul Darabani Darabani, unicul gol al întâlniriii fiind marcat de Darîngă, în minutul 85.