Filmulețul publicat pe pagina de Facebook a cotidianului ”Monitorul de Suceava” în care un autoturism marca BMW părăsește carosabilul și intră în gardul Mănăstirii ”Luca Arbore” i-a ajutat pe polițiști să dea de șofer. Acesta a părăsit locul accidentului și a luat și numerele de înmatriculare, dar acest truc nu l-a ajutat prea mult. Cu prilejul cercetărilor s-a stabilit că la volan se afla un tânăr de 22 de ani, din Arbore. Acesta se deplasa pe drumul național 2K, din direcția Iaslovăț spre Solca, iar la un moment dat nu a mai putut stăpâni volanul, iar BMW-ul a părăsit carosabilul și a intrat în gard, pe care l-a distrus pe o porțiune de câțiva metri. Incidentul a fost loc în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 3.30, într-un moment în care pe drumul respectiv nu se afla nici o altă mașină. Șoferul avea permis valabil, iar după ce a fost testat cu aparatele din dotare ale poliției s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice și nici vreun tip de drog. Acum, tânărul este bun de plată pentru prejudiciul creat. În plus, el a primit și o amendă de 870 de lei din partea polițiștilor pentru că nu a adaptat viteza de mers la condițiile de drum.