În curtea Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, a fost realizată și în acest an o cruce de gheață de Bobotează, împodobită cu o cunună de brad și o icoană cu Botezul Domnului.

Gospodarii din Ciumârna, cu vrednicie, cu credință, cu osârdie și cu statornicie în păstrarea datinilor strămoșești, au reușit, în ciuda temperaturilor nefiresc de ridicate pentru această perioadă, să găsească suficientă gheață pentru a realiza o cruce de gheață și o masă unde se săvârșește slujba Botezul Domnului. Pe masa de gheață,credincioşii își pun, în ziua Bobotezei, cănile cu Agheasma Mare.

 „Recunoştinţă pentru trudă şi preţuire întreagă. Ne fie tuturor și fiecăruia în parte cu învrednicire spre repetată reîncredințare: <Acesta este Fiul Meu cel iubit>! (Matei 3,17)”, au transmis preotul Dan Ceredeev, parohul „Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna, și preoteasa prof. Daniela Ceredeev.Crucea de gheaţă a fost realizată după un adevărat ritual al locului, în care sunt implicaţi mai mulţi oameni, de diferite vârste.Sătenii folosesc un şablon pentru cruce, trasează forma crucii după care taie cu drujba forma finală.