Pacienții creștin ortodocși internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava au fost vizitați, miercuri, de preotul unității medicale, Constantin Diaconașu, care a oficiat în saloane ritualul sfințirii prin stropire cu aghiazma mare. Preotul cu crucea și cu buchetul de busuioc în mână, cu care stropește cu aghiazmă casa credincioșilor în Ajunul Bobotezei, simbolizează predica Sfântului Ioan Botezătorul.

Preotul Diaconașu este angajat al Spitalului de Urgență Suceava și acest statut i-a permis ca și în perioada pandemiei de Covid-19 să fie alături de pacienții internați pentru a le acorda asistență religioasă. În ajun de Crăciun și Bobotează, părintele Diaconașu a stat câte 7-8 ore îmbrăcat în costum de protecție, până a trecut pe la toți cei care au avut nevoie de el, inclusiv pe la bolnavii cu Covid-19 și cei din ATI-Covid. Imediat după accidentul epidemiologic din martie 2020, preotul a mers la patul bolnavilor de fiecare dată când au solicitat, ei sau familile lor. Spitalul sucevean și-a elaborat propriile reguli pentru asistența spirituală în vreme de carantină aspră, fără a le încălca pe cele stabilite la București, cu un an înainte ca Ministerul Sănătății să elaboreze un protocol în acest sens. Având preot angajat și biserică în curte, conducerea spitalului a considerat că, la fel ca orice alt salariat, echipat corespunzător și instruit în privința regulilor de protecție, părintele Diaconașu are acces în toate secțiile instituției medicale.