Parcul acvatic din cadrul complexului sportiv din municipiul Suceava va fi proiectat de firma Poliart din Oradea. Primarul municipiului Suceava a declarat că licitația pentru elaborarea documentației și asistență pentru obținerea finanțării în vederea construirii Aqua Park a fost adjudecată pe baza punctajului cel mai mare și nu a prețului cel mai mic, firma din Oradea având maximum posibil, respectiv 100 de puncte. Valoarea ofertei este de 2,8 milioane de lei fără TVA. Termenul de derulare a contractului este de 36 de luni.

Primarul Lungu a declarat că parcul acvatic va fi realizat pe o suprafață de 3,5 hectare  și va avea o clădire principală care va cuprinde un ansamblu de bazine, piscine acoperite, tobogane pe categorii de vârstă, grupuri sanitare, spații comerciale, birouri și spații administrative, vestiare și case de bilete, un ansamblu Wellness&SPA și un punct de prim ajutor, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Pe diferența de 25.000 de metri pătrați vor fi amenajate piscine exterioare, din care una cu valuri și una cu jacuzzi, tobogane exterioare independente, plajă, bază de observare pentru post salvamar, o fântână arteziană, dușuri, grupuri sanitare, spații tehnice, locuri de parcare.

„Vom  depunem proiecrul  pentru finanțare la  ADR Nord -Est Piatra Neamț pe Programul Operațional  Regional 2021-2027”, a declarat Lungu.

Firma din Oradea trebuie să realizeze studiul topografic, audit energetic, studiu de fezabilitate, documentația pentru obținerea avizelor și acordurilor, proiectul tehnic, autorizație de construire și organizarea execuției, caiet de sarcini pentru licitație etc.

Costurile pentru construirea Aqua Park în municipiul Suceava sunt estimate la 10,2 milioane de euro.