Urmărire în plină noapte pe DJ 177A pentru tragerea pe dreapta a unui șofer care nu a oprit la semnalele polițiștilor. S-a întâmplat în seara zilei de miercuri, în jurul orei 23.00, când polițiștii din Frasin efectuau o misiune de control a traficului rutier. În zona comunei Ostra, au observat un autoturism care se deplasa spre Stulpicani și au vrut să verifice actele șoferului și ale mașinii. Persoana aflată la volan nu doar că nu a oprit, dar a apăsat accelerația cu intenția de a scăpa de oamenii legii. Polițiștii au plecat în urmărire cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune și i-au cerut șoferului de mai multe ori să oprească. După mai bine de doi kilometri cu mașina poliției în spate, șoferul a decis să tragă pe dreapta. S-a constatat că este vorba de un bărbat 49 ani, din Ostra, care mirosea a alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,67mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În acest interval, polițiștii au verificat în  baza de date și au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere. Acesta este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.