Luni, 20 martie, elevii de-a VIII-a au susținut prima probă a simulării evaluării naționale, cea de limba și literatura română.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, la nivelul județului au fost prezenţi la simulare 6.699 de elevi, din cei 7.110 înscriși în clasa a VIII-a. 411 elevi au absentat, iar niciun elev din cei prezenți nu a fost eliminat în timpul probei.

La nivel național, au fost prezenți 164.009 elevi din cei peste 177.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent. În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 4 elevi.

Simularea examenului de evaluare națională continuă marți, cu proba la matematică.

Pe 29 martie vor fi publicate rezultatele în toate cele 162 de centre de examen din județ.
Potrivit Ministerului Educației, aceste simulări își propun familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și îmbunătățirea rezultatelor obţinute de către aceștia.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.