Autorii agresiunii din data de 10 martie de pe terasa restaurantului Ramiro din Suceava, unde mai mulți suceveni aflați la o masă au fost loviți de doi indivizi de la masa vecină care din două schimburi de vorbe au devenit extrem de violenți, au fost în cele din urmă arestați preventiv pentru 30 de zile.
Tribunalul Suceava a admis, miercuri, 22 martie, contestația procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au arătat că cei doi sunt un pericol public și nu este suficientă măsura controlului judiciar, cum stabilise Judecătoria Suceava.
Prin urmare, judecătorii de la Tribunalul Suceava au întors decizia și au emis mandate de arestare pentru 30 de zile, care nu mai pot fi contestate.
Agresiunea a fost gravă mai ales prin prisma leziunilor suferite de Costel Lazurcă, din Suceava.
Acesta a fost lovit cu o sticlă și cu un scaun în partea dreaptă a feței, având leziuni complicate, care necesită o perioadă lungă de recuperare.
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava nu au stat degeaba în acest caz, audiind martori și găsind până la urmă și o serie de imagini video. În total, au fost identificate trei victime, trei bărbați care au încasat lovituri de la cei doi agresori și care au fost de acord să depună plângeri și să-și scoată certificate medico-legale.
Mihai Florin Șuleru și Cristian Ilie Tîmpescu, ambii din Liteni, au fost săltați de polițiști în cursul zilei de joi, 16 martie. Cei doi sunt puși sub acuzare pentru infracțiuni de loviri și alte violențe, dar și pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Monitorul de Suceava a semnalat gravul caz de agresiune după ce a stat de vorbă cu principala victimă.
Costel Lazurcă, din Suceava, le-a atras atenția celor doi de la masa vecină să nu îi mai deranjeze, în condițiile în care necunoscuții au insistat să se așeze la masa lor. Spiritele au degenerat în scurt timp.
Cei opt oameni de la masa lui Lazurcă nu se așteptau la o reacție atât de violentă a celor doi, fiind luați total prin surprindere.
„Au devenit extrem de violenți, au lovit mai multe persoane de la masa mea, iar pe mine unul m-a lovit întâi cu o sticlă de bere, apoi al doilea mi-a dat cu un scaun în cap, moment din care nu am mai știut de mine, ne-a relatat Costel Lazurcă, în timp ce era internat la Spitalul Județean Suceava.
Bărbatul a suferit leziuni grave pe partea dreaptă a feței, cu plagă tăiată adânc în jurul ochiului, pometele distrus, fractură de piramidă nazală și alte leziuni.
Comentarii