Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit, joi seară, în parcarea benzinăriei RO de la intrarea în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Martorii au relatat că, în jurul orei 19.30, acestuia i s-a făcut rău și a căzut la sol, având contracții musculare.

La fața locului au intervenit mai multe persoane pentru acordarea primului ajutor, iar în cele din urmă a fost solicitat spirjinul unui echipaj de pe ambulanță.

Echipajul a găsit pacientul în stop cardio respirator. S-au început manevrele de resuscitare și s-au trimis echipaje in sprijin. Din păcate, după mai multe minute de manevre de resuscitare s-a constatat decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal și au dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.