Cu locul întâi asigurat cu două etape înainte de finalul campionatului, Foresta se poate pregăti în liniște pentru semifinalele barajului de promovare. În ultimul meci de pe teren propriu din play-off, „galben-verzii” vor primi vizita Bucovinei Rădăuți, într-un derby județean cu repetiție în acest sezon. Dacă „forestierii” sunt relaxați înaintea acestei dispute, grija lor cea mai mare fiind aceea de a recupera în timp util jucătorii accidentați pentru duelurile de la baraj, rădăuțenii vin pe Areni să-și joace ultima șansă ultima șansă, ei păstrând încă șanse teoretice la locul 2.
Partida se va juca sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, costul unui bilet de intrare fiind de 10 lei.
Grupările care încheie sezonul competițional pe primele două locuri se vor califica în semifinalele barajului de promovare, care se vor disputa în zilele de 24 mai, turul, și 27 mai, returul. Finala barajului se va disputa tot în două manșe, pe 3 și 7 iunie.
Echipele din Seria I vor fi împerecheate la baraj cu formațiile care se vor clasa pe primele poziții în Seria II-a, acolo unde primele poziții sunt ocupate de Metalul Buzău și CSM Râmnicu Sărat.
Clasament play-off Seria I:
1. Foresta Suceava 7 2 4 1 6-5 52
2. Ceahlăul Piatra Neamţ7 3 4 0 11-8 46
3. CSM Bacău 7 2 3 2 8-7 42
4. Bucovina Rădăuţi 7 1 1 5 4-9 41
Comentarii