Marşul antiviolenţă, antidrog, antitutun și de prevenire a accidentelor rutiere, ediția a XII-a, se va desfășura,joi, 18 mai 2023, între orele 13:00 – 14:00, în municipiul Suceava. Traseul marșului:str. Ștefan cel Mare, Str. Ana Ipătescu, Str. Mitropoliei (Primărie – Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, până în fața Palatului Administrativ Suceava). La sfârșitul Marșului antiviolență, organizatorii vă invită să participați la o simulare de accident rutier, ce se va desfășura pe Esplanada Palatului Administrativ. Acțiunea este organizată de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv”, Asociaţia „Plai Străbun”, Asociaţia „Alecs Group”, și Compartimentul de Prevenire și Analiză din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și Inspectoratul de Jandarmi Suceava. Evenimentul se înscrie în programul SăptămâniiNaţionale a Voluntariatului 2023, ce se desfășoarăîn perioada 15 – 21 mai 2023.
Acțiunea este avizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, autorizată de Primăria Municipiului Suceava și se desfășoară cu sprijinul Remat S C Alin For You SRL (ce pune la dispoziție două autoturisme pentru efectuarea simulării accidentului rutier), cu sprijinul SC Promoart SRL și SC Marvel SRL.
Echipa de organizarea evenimentului de pe 18 mai: Asociația „Euroactiv”, prof. Mihai Greciuc, Asociația „Alecs Group”, psih. Constantin Alecsa. Telefoane: 0743 203 716 sau 0230 520 093. Organizatorii au transmis că „evenimentul are ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi de prevenire a consumului de droguri, plante etnobotanice, violenţă, tutun şi accidente rutiere”.
Comentarii