Expertiza tehnică plătită de administrația locală pentru evaluarea blocului de locuințe nr. 139, de pe str. Rarău nr. 4, din municipiul Suceava, unde a avut loc o explozie în luna decembrie a anului trecut, a fost finalizată. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că pentru tronsonul cel mai afectat, scara E, unde se afla apartamentul în care a avut loc explozia, experții au propus două soluții: reabilitarea, cu intervenții punctuale pe fiecare nivel, sau demolarea. La cel de-al doilea tronson, afectat doar în zona peretelui comun, din partea dreaptă, locatarii pot reveni în apartamentele lor. Pe partea afectată sunt, de asemenea, necesare lucrări de refacere. „Expertul spune că la a doua scară, în partea stângă, oamenii se pot muta”, a declarat Lungu.
Primarul a precizat că documentația va fi transmisă și către Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspecția de Stat în Construcții și vor avea loc discuții cu proprietarii apartamentelor din blocul nr. 139 de pe strada Rarău asupra expertizei. De asemenea, în Consiliul Local va fi supusă dezbaterii și aprobării propunerea ca din bugetul municipalității să fie finanțat un studiu de fezabilitate care să arate care sunt costurile pentru fiecare dintre cele două soluții propuse, reabilitare sau demolare, și se va stabili care variantă este mai convenabilă. Ion Lungu este de părere că studiul de fezabilitate poate fi finalizat până la mijlocul lunii viitoare și apoi, în funcție de soluția aleasă, se pot căuta modalități de finanțare pentru că locatarii nu și-ar permite să suporte costurile, indiferent dacă se va decide consolidarea sau demolarea scării de bloc afectate. Expertiza tehnică a blocului este valabilă 2 ani.
Reamintim că explozia a avut loc într-un apartament de la etajul doi, din cauza unei acumulări de gaze, și a afectat două scări ale blocului cu regim de înălțime S+P+4E, din care au fost evacuate aproape 30 de familii. Proprietarul apartamentului unde s-a produs explozia a murit, iar alte persoane au fost rănite. Suflul exploziei a condus la deformarea, ruperea și prăbușirea planșeelor care delimitează locul deflagrației, de la et. I și II, realizate din panouri prefabricate din beton armat.
Familiile evacuate au primit ajutoare financiare în valoare de câte 25.000 de lei din bugetul Sucevei pentru plata chiriei și utilităților la locuințe închiriate pentru un an de zile. În același timp, Consiliul Județean Suceava a acordat fiecărei familii sinistrate câte 10.000 de lei pentru necesități imediate.
Comentarii