Municipiul Fălticeni va găzdui, la finalul acestei săptămâni, un adevărat festin cultural. În perioada 9-10 iunie, la Fălticeni vor avea loc mai multe evenimente organizate sub egida ”Zilelor Culturii Fălticenene” de către Asociația Fălticeni Cultural, în colaborare cu Primăria municipiului, Consiliul Județean Suceava și Ateneul Național din Iași. Potrivit programului, pe 9 iunie, de la ora 19.00, în curtea Muzeului de Artă ”Ion Irimescu” va fi proiectat filmul ”Ciprian Porumbescu”, la 50 de ani de la premieră, în prezența actorilor care au interpretat rolurile principale, Vlad Rădescu, Ștefan Velniciuc și Emilia Dobrin.
După film va avea loc un recital susținut de formația Essenza Quartet.
A doua zi, pe 10 iunie, începând cu ora 18.00, pe scena din Piața ”Nada Florilor” din centrul Fălticeniului va avea loc Gala „10 pentru Fălticeni”, care va fi prezentată de jurnalista de la TVR 1 Anca Medeleanu. Apoi, de la ora 19:00, în aceeași locație va avea loc Concertul Extraordinar „3 tenori ieșeni”, Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, cu participarea Orchestrei Simfonice din Bacău, dirijor Ilie Alexandru.
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a ținut să precizeze că la toate aceste evenimentele accesul este liber. „Avem şansa de a oferi fălticenenilor activităţi culturale fără a fi nevoiţi să suportăm în totalitate din bugetul local cheltuielile de organizare”, a precizat Coman. El consideră că Zilele Culturii Fălticenene contribuie şi la promovarea municipiului în ţară şi în străinătate, având în vedere că în această perioadă în Fălticeni sunt prezente delegaţii din Lituania, Italia şi Republica Moldova.
Comentarii