Final de săptămână cu averse torențiale, tunete, fulgere și vijelii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertismente de tip cod galben și cod portocaliu, valabile pentru întreg județul Suceava dar și multe alte zone din țară.
Prima avertizare, de tip cod galben, este valabilă în ziua de 11 iunie, între orele 11.00 – 23.00.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
A doua avertizare, de tip cod portocaliu, este valabilă duminică, 11 iunie, între orele 12.00 – 21.00, când vor fi înregistrate averse torențiale.
În județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău vor fi averse torențiale.
Local cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Comentarii