Polițiștii rutieri au continuat și în weekendul 9-11 iunie acțiunile de prevenire și combatere a accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri, în doar două zile fiind efectuate peste 600 de testări, cu aparatele etilotest și cu cele drogtest.
Și în aceste zile au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool, unul dintre ei fiind pus sub acuzare pentru o dublă infracțiune, respectiv conducere fără permis și sub influența unei substanțe interzise.
Sâmbătă noapte, în jurul orei 23.30, un echipaj rutier de la Poliția municipiului Rădăuți a oprit, pe strada 1 Mai, un autoturism care rula pe direcția dinspre Piața Unirii spre Frătăuții Vechi.
La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 27 de ani care le-a spus polițiștilor că nu are documentele personale la el. Evident că polițiștii au trecut la verificări detaliate, iar în scurt timp au stabilit că cel de la volan figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii au trecut apoi la verificarea cu aparatul etilotest și cu cel drogtest. Dacă la alcool tânărul a ieșit negativ, la a doua testare aparatul a indicat prezența în organism a canabisului. În aceste condiții, tânărul a fost dus de polițiști la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea confirmării prezenței substanței în organism.
Echipajul rutier de la Rădăuți a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Dintre șoferii băuți prinși de polițiști în zilele de vineri și sâmbătă atrage atenția cazul de sâmbătă noapte, de la Budeni - Dolhasca, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp din beton de electricitate.
Un echipaj al Poliției Dolhasca a identificat la fața locului un șofer în vârstă de 63 de ani, din municipiul Suceava, care avea o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform aparatului etilotest.
Bărbatului i s-a întocmit evident dosar penal, alcoolemia fiind foarte mare și cifrându-se în mod normal undeva la 2,5 la mie în sânge.
Și în noaptea de 9 spre 10 iunie, puțin după ora 0.00, la Șcheia, pe strada Preot Gavrilei, un echipaj de poliție a identificat un autoturism care a pătruns cu partea frontală într-un șanț betonat, în apropiere fiind găsit și șoferul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Suceava, care mirosea a alcool.
Nici în cazul acestui alcoolemia rezultată nu este tocmai mică – 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Comentarii